CONSULTANT SOMN
CONSULTANT SOMN
Sunt aici, alături de voi!
Sunt Ana, jurnalist cu o experiență de 15 ani în fața camerelor de filmat, mama unei fetițe de trei ani și jumătate iar depresia postpartum mi-a furat aproape doi ani din viață. Și nu doar depresia, ci și chinul privării de somn.
DR. SHEFALI "Cartea femeilor care merita mai mult"
În formularul pe care îl trimit mamelor spre completare, acestea trebuie să insereze programul pe care bebe îl are într-o zi și de multe ori, mămica îmi povestește la telefon ulterior că nu are un program în fiecare zi, pentru că doarme haotic, nu are un program predictibil de somn.
Da, în primele 2 luni de viață, bebe doarme haoric, som
În formularul pe care îl trimit mamelor spre completare, acestea trebuie să insereze programul pe care bebe îl are într-o zi și de multe ori, mămica îmi povestește la telefon ulterior că nu are un program în fiecare zi, pentru că doarme haotic, nu are un program predictibil de somn.
Da, în primele 2 luni de viață, bebe doarme haoric, somnurile sunt scurte și neregulate. Îl lăsam pe bebe în voia lui peste zi, cu somnuri de 2 ore sau 20 minute. Nu ne stresăm din prima lună, ne mulăm puțin după copil. Baby is boss!
Apoi, în jur de 5 luni, somnurile se consolidează pentru ciclurile de somn se maturizează.
Circulă multe zvonuri prin mediul virtual cu privire la somnul bebelușilor, multe păreri neavizate, luate din cărți sau diverse articole, multă teorie fară fundament, fară practică, vorbe goale, și ambigue sau clișee, ceea ce este foarte bulversant pentru o mămică la început de drum, fară cunoștinte despre somn.
Principalele cauze pe care
Circulă multe zvonuri prin mediul virtual cu privire la somnul bebelușilor, multe păreri neavizate, luate din cărți sau diverse articole, multă teorie fară fundament, fară practică, vorbe goale, și ambigue sau clișee, ceea ce este foarte bulversant pentru o mămică la început de drum, fară cunoștinte despre somn.
Principalele cauze pe care le-am indentificat, în lucrul cu peste 400 de familii sunt următoarele: obișnuința sau asocierile, un program greșit peste zi, foamea sau aportul caloric insuficient ziua, mediul de somn care nu induce relaxare, o temperatură prea mare sau prea mică în cameră, probleme medicale neindentificate (carență de fier, intoleranțe, alergii) - vă reamintesc că și bebelușii cu reflux pot dormi toată noaptea sau în plin puseu de erupții dacă nu au asocieri.
Mai pot apărea treziri din cauza regresiilor, însă sporadic deoarece bebelușul înmagazinează tot ce se întâmplă ziua și descarcă noaptea.
În perioada toddlerhood-ului, sau când se începe grădinița, mai pot fi decompensări noaptea la somn și nevoia de liniștire din partea părintelui
Așadar, somnul este realizabil, iar odată ce ai înțeles cum funcționează exact somnul copilului tău, nimic nu iți va sta în cale să fii o mamă odihnită!
Trezirile dese trebuie să fie excepția, nu regula !
Somnul este o știință . De aceea aveți de-a face cu multe provocări.
Și eu am fost în punctul în care sunteți voi: credeam că somnul copilului este total intuitiv și natural, că îl voi pune la somn atunci când va căsca sau că noaptea se va trezi doar de foame și la fel, în rest, se va dormi.
Dar, după cum bine știți, nu se întâmplă mereu
Somnul este o știință . De aceea aveți de-a face cu multe provocări.
Și eu am fost în punctul în care sunteți voi: credeam că somnul copilului este total intuitiv și natural, că îl voi pune la somn atunci când va căsca sau că noaptea se va trezi doar de foame și la fel, în rest, se va dormi.
Dar, după cum bine știți, nu se întâmplă mereu așa. Te chinui cu bebe să îl legeni 40 minute, doar ca să doarmă doar 20 min, ca apoi să se uite la tavan sau să te strige din nou în urlete.
Mănâncă noaptea bine și într-o oră se trezește iar și vrea să suzeteze din nou sau se întâmplă să nu mai vrea nici lapte și nici în brațe și totuși să adoarmă peste 2 ore.
Da, somnul este o știință iar tu ai ocazia acum, să începi să îmbunătățești lucrurile, cu ajutorul meu !
Știu, știu că iți răsună exclamațiile multor mămici în cap: copilul nu este robot, el este legat total de noi și are nevoie de noi toată noaptea, de ce să doarmă independent , este o perioadă care trece foarte repede?
Da, îl ajutam să doarmă, iar din nou experiența mi-a arătat că cei mici adorm dacă stăm puțin lângă ei.
Dar ce se întâmplă
Știu, știu că iți răsună exclamațiile multor mămici în cap: copilul nu este robot, el este legat total de noi și are nevoie de noi toată noaptea, de ce să doarmă independent , este o perioadă care trece foarte repede?
Da, îl ajutam să doarmă, iar din nou experiența mi-a arătat că cei mici adorm dacă stăm puțin lângă ei.
Dar ce se întâmplă atunci când aceștia se tot trezesc și fară intervenția noastră nu pot readormi?
Nu devine totul epuizant?
Când toate somnurile numai în brațe sau pe noi pot fi epuizante? Ar fi frumos de câteva ori dar ce se întâmplă când toată ziua și toată noaptea suntem legate de ei și nu ne putem duce nici măcar la baie ?
Cred că orice mămică ar recunoaște că este puțin cam obositor....
Somnul este o abilitate și odată ce i-am învățat să adoarmă în pătuțul lor, le va placea atât de mult încât și somnul va fi unul calitativ iar noi ceva mai odihnite.
DA CATEGORIC. Daca copilul nu are un program optim sau nu isi ia caloriile suficient pe timp de zi, se poate trezi de multeeee ori pe timp de nooapte pentru foame.
Perioada de veghe este un butoi cu oboseala care trebuie sa se umple suficjent de tare incat bebe sa isi poata mentine somnul, atat ziua cat si noaptea. Atentie, nu orice cascat inseamna ca bebe este obosit !
Dinții sunt țapul ispășitor colectiv :). În primii 3 ani de viață, au de ieșit aproximativ 20 dinți . Dinții oferă disconfort cca 5 zile și doar atunci când vedeți că gingia este albă și inflamată: 3 zile înainte de a sparge gingia și încă 2 zile după ce a erupt. De obicei, dacă sunt dinții de vină, aceștia oferă disconfort toată ziua, nu doar noaptea. Salivarea excesivă nu înseamnă probleme cu dinții. Nu, problemele de somn cu lunile nu sunt cauzate de dinți. Așadar, căutați alt țap ispășitor pentru trezirile dese și istovitoare.
Nu, odata ce au in programul nutritional trei mese de solide pe timp de zi si aproximativ 2 gustari ( nu sunt obligatorii acestea) , copilul nu mai are nevoie de mancare noaptea. Dca este sub curba de greutate la 1 + sau are alte probleme medicale , da, se pastreaza mese lapte la indicatia pediatrului. Din experienta, 90% dintre copiii care nu au aun apetit sarac de solide ziua la varste mai mari, primesc calorii noaptea inutil. Asadar, nu exista nici copil certat cu somnul si nici cu mancarea :). Doar o dozare incorecta a somnului si a caloriilor in 24 de ore.
Primul impuls al părintelui este să facă legătură între treziri și nevoi, necesitate, foame sau vreun disconfort. Însă, în majoritatea cazurilor, bebelușii se trezesc din cauza unor acțiuni de care sunt dependenți. O să le tot auziți, pe toate căile: faimoasele asocieri. Deci nu, copiii se trezesc des, din doua in doua ore nu de foame. Foamea noaptea vine dupa multe ore dormite cu spor ( 5-6 ore-pana in 8 luni )
Somnurile de 30 minute sunt considerate somnuri scurte, pentru că nu consitutie nici măcar un ciclu de somn. Acestea pot cauza treziri nocturne sau matinale. De multe ori, ele ajung să fie frustrante pentru unii părinți întrucât nu permit acestora nici să își traga sufletul după ce au pus copilul la somn și nici să poată găti în liniște masa copilului. Să fii solicitat continuu de bebe este o provocare pentru mulți părinți și ar fi bine să recunoaștem acest aspect.
Da, fiecare readormire consumă energie copilului. Ei semnalizează prin plâns de multe ori, intervenția părintelui.
Regresia de la 4 luni, acea tornadă pe care o așteaptă fiecare părinte sau pe care fiecare părinte dă vina, nu este nimic altceva decât schimbarea tiparelor de somn: mai apar două stadii de somn superficiale iar somnul adânc descrește. Nu copilul se strică în aceasta perioadă ci asocierile devin nesustenebile. Da, putem învață copilul să adoarmă independent, chiar și în această perioadă.
Gentle sleep training este o abordare care implică prezența părintelui în procesul de sleep training, Adică, acesta va sta lângă copil mereu, atunci cand acesta este nemulțumit de schimbarea fundației de somn. Protestele lui vor fi mereu consolate de parinte.
NU, asocierile nu te trezesc, fară asocieri nu poți readormi. Dacă bebe adoarme legănat, atunci când va realiza că nu este legănat și că se află pe o saltea, ori în patul lui sau în patul mamei, se va trezi speriat și va avea nevoie din nou de această intervenție ca să adoarmă la loc. Își dorește condițiile din punctul T0 în care le-a lăsat. El nu înțelege cum a ajuns, din brațe sau de la sân, într-un pătuț peste noapte. Și de aici semnalizează mereu părintele să vină.
Adormirea independentă înseamnă că bebe va adormi fară o anumită acțiune. Va învața să adoarmă în pătuț, așa că ulterior în noapte, nu se va mai speria când va realiza că este pe saltea, în pătuțul lui. Adormirea va fi in controlul lui. Copilul care adoarme independent face el pașii singur la adormire, nu apare o acțiune care sa să îl adoarmă complet: sânul, brațele, legănatul.
Procesul de sleep training și-a căpătat o așa faimă proastă întrucât se asociază cu metode de cry-it-out, adică copilul este lăsat singur în cameră să adoarmă. Metodele sunt și cu implicare mare din partea părinților. Proteste vor fi mereu la schimbarea obiceiurilor, dar plânsul consolat și controlat de un părinte este cu nimic dăunător.
Nicio problemă de somn nu se rezolvă de la sine. Ba din contră, cu timpul se înrăutățesc iar trezirile devin mai dese.
Sleep training-ul sună dur, însă la bază nu este decât un proces prin care un copil învață să adoarmă pe cont propriu. Atenție, nu înseamnă singur în cameră! Adică liniștit de părinte, nu adormit de părinte în totalitate. Plânsul copilului este o forma de comunicare si înseamnă supărare și furie la început, pentru că acesta este confuz și nu înțelege de ce i se schimbă obiceiurile de somn, dar apoi, odată ce părinții sunt consecvenți în mesaje, plânsul se va minimiza și toată familia se va putea bucura de un somn mult mai odihnitor. Plânsul poate dura între 20-40 min în prima seară, apoi acesta scade și ca timp și ca intensitate, dacă părintele este ferm în mesaje. Un copil nu se poate resemna , cum o poate face un adult: să se resemneze cu oboseala ( mai circula si astfel de bazaconii pe net). . Plânsul cu orele este un mit urban și o minciună gogonată. De oboseală sau din cauza unei probleme medicale, în schimb, da, copilul poate plânge mult. Insa, in niciun proces, copilul nu a plans cu orele:).
Da, ar fi minunat dacă bebe ar ști să doarmă toată noaptea și nu s-ar trezi inutil iar ziua ar putea să lege ciclurile de somn și nu ar solicita prezența ta după 30 min:), cand nici nu au apucat sa pui legumele pe foc:) pentru masa de pranz.
Da, este minunat . Unii sunt mai lenesi sau mai prieteni cu somnul si dorm de la mama natura pe timp de zi si noapte, fara batai de cap. Pentru multi, lucrurile nu stau chiar asa :). Pentru ca ei nu isi pot doza somnul corect in 24 de ore. Si atunci, o consultatie ar face minuni.
Înainte să începem programul de sleep training, bebe dormea ziua doar în brațe, legănat sau la sân. De multe ori se trezea 15/20 minute după adormire și îl readormeam cu suzeta sau legănat din nou.
Ziua nu puteam să fac nimic în timp de el dormea, de frică să nu se trezească și trebuie să o iau de la capăt. De multe ori stăteam cu el în brațe o oră nemișcată, doar ca să mă asigur că reușește să adoarmă. Seara dormeam cu el în pat și se trezea din oră în oră, iar în cel mai bun caz lega 3h de somn.
Am ajuns epuizată, am ajuns să plâng zilninc, să mă cert cu toată lumea în jurul meu, inclusiv soțul meu.
Acum că au trecut 2 săptămâni de ST pot spune doar atât: am ajus să trăiesc din nou.
Bebe fericit, mamă fericită, amândoi odihniți!
Bebe are 6 luni și o singură trezire pentru masă, rar are doua. Mi-a fost frică de faptul că o să plângă mult și nu a fost ușor și nici liniar, dar în câteva zile bebe a reusit să adoarmă în pătuțul lui în camera lui.
Bebe doarme 11 ore legate în pătuțul lui, în siguranță, cu doar o trezire de masă.
Ziua este vesel, este alt copil, iar eu mă pot ocupa de el fară că să pic din picioare.
Iți mulțumi pentru ajutor Ana!
În ultimele 3 luni am experimentat treziri din 30 în 30 min atât ziua cât și noaptea și am ajuns o legumă, iar copilul era toată ziua mârâit. Disperată fiind am apelat la un consultant blând care nu m-a rezolvat din niciun punct de vedre, ci din contră, m-a trimis cu bebelușul la toți medicii posibili susținând că al meu copil are o problemă medicală. M-am considerat norocoasă că am găsit-o pe Ana într-un moment de maximă disperare, după 100 de zile nedormite, eu ajungând să plâng pe jos noapte de noapte cu al meu copil în brațe, care plângea și el de oboseală.
Înainte de sleep training bebe nu lega mai mult de o oră noaptea. Adormea la loc foarte greu, câteodată dura și 2 ore. Eram foarte obosită și la vârsta ei de 9 luni nu rezista mai mult de 9 ore trează. După prima seară de ST a dormit 5 ore legate, după a 3-a seară în care s-a odihnit, a reușit să meargă în 4 labe, să se ridice singură în fund și s-a ridicat chiar și în picioare de câteva ori. Până atunci ea nu reușea să facă nimic. Fară îndrumarea și asistența ta nu am fi reușit. Acum suntem o familie odihnită, bebe are o singură trezire penoapte pentru a mânca. A fost un parcurs dificil, mai mult pentru noi părinții, dar a meritat din plin. Nu am cuvinte să iți mulțumesc.
Indiferent dacă te lupți cu treziri frecvente în timpul nopții, cu dificultăți în a adormi sau cu rutine neregulate de somn, vom lucra împreună pentru a dezvolta un plan de somn eficient și adaptat nevoilor individuale ale bebelușului tău. Nu mai pierde timp prețios încercând metode care nu funcționează! Apasă butonul de mai jos pentru a descoperi pachetele pe care le ofer și hai să începem să construim o rutină de somn sănătoasă pentru bebelușul tău.
Înscrie-te cu adresa de mail pentru a primi noutăți și oferte!
Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența pe website ținând minte preferințele tale de navigare. Apăsând pe butonul accept iți dai acordul pentru folosirea tuturor cookie-urilor.
Afla mai multe despre Politica Cookies.